Suntem ceea ce facem
Posted by marelelupalb on 25 mai 2011
Articol publicat in: Cultura, Educatie, Familie
Cine suntem noi? Ce suntem noi?
Gândurile şi vorbele rele aduc răutate între oameni. Vorbele rele aduc răutate între oameni, iar aceste vorbe pornesc de la gânduri rele. În acelaşi timp, gândurile şi cuvintele rele devin deprinderi ale autorului respectiv, ajungându-se la fapte rele. Aşadar, gândurile şi vorbele rele sunt cauzele relelor dintre noi.
Lucrurile rele pe care noi le facem frecvent, cu sau fără voia noastră, dându-ne sau nedându-ne seama, devin greşeli statornice în existenţa umană, formând deprinderi rele. Aceste deprinderi, de regulă, ni se par că ne caracterizează şi că le avem pentru că aşa vrem noi. De fapt, aceste deprinderi rele ne stăpănesc şi ne complică viaţa, ne fac să facem greutăţi celor din jur şi atrag greutăţi asupra noastră (acolo unde fărădelegile se înmulţesc, iubirea multora se răceşte, iar faptele rele dau naştere altor fapte rele).
Gândurile noastre devin vorbele noastre. vorbele noastre devin acţiunile noastre. Faptele noastre devin realizările noastre. Realizările noastre devin deprinderile noastre. Toate câte le facem intră în compoziţia vieţii noastre, intră în noi şi ne formează. Practic, suntem ceea ce facem. Ceea ce facem, ne şi face!
Bunătatea între oameni se obţine prin ocolirea pricinilor faptelor rele. Pricinile faptelor rele sunt gândurile şi vorbele noastre, dar şi gândurile, vorbele şi faptele celor apropiaţi nouă (anturajul nostru, locurile pe care le frecventăm).
Alte pricini ale faptelor noastre rele sunt: neştiinţa, uitarea şi nepăsarea.
E o mare vină ca un om să nu se intereseze, să nu dorească să ştie. Acest fapt atrage după sine slaba cunoaştele a lucrurilor adevărate, alegerea proastă atunci când trebuie să se opteze pentru ceva, uşurinţa de a fi înşelat… Neştiinţa este întunecarea minţii.
Uitarea este un lucru rău. Uitarea unui bine pe care l-am avea în minte la un moment dat, uitarea de a face ceva, uitarea unui lucru făcut nouă de cineva, atrage după sine diverse greutăţi pentru noi, dar şi pentru cei din jur. Uitarea este o pierdere.
Nepăsarea este un alt lucru rău. Nepăsarea duce la neştiinţă şi la uitare. Cine este năpăsător, ajunge la lucruri rele. Trebuie să ne pese şi să înlăturăm gândurile care nu sunt conforme cu cu faptele bune. Doar aşa putem înlă tura vorbele şi faptele rele.
Politeţea este o uzanţă socială care caută să îi apropie pe oameni, prin respect. Dacă avem nevoie de o informaţie o vom obţine mai uşor dacă suntem politicoşi decât dacă suntem nepoliticoşi sau agresivi. Pe lângă a fi politicoşi, trebuie să fim recunoscători, mulţumitori, prevenitori, într-un cuvânt: cuviincioşi.
Tu cine eşti? Tu ce eşti? Tu ce faci?